Dragă cititorule!
Dacă vei începe să răsfoieşti această carte, vei avea parte de o minunată călătorie în timp. Te vom purta în Napoca romană de acum două mii de ani, apoi în oraşul regal al gepizilor, în aşezarea din secolul al X-lea, apoi în cetatea Clujului asediată de tătari. Şi toate astea le vom face fără măcar să părăsim locul pe care-l numim şi astăzi Cluj. Vei putea să vezi născându-se oraşul medieval, îi vei putea urmări evoluţia veac după veac - cale de paisprezece capitole - până în zilele noastre, iar în cel de-al cincisprezecelea capitol va fi vorba despre cum ne-am imaginat Clujul viitorului.
Ne-am străduit să descriem şi să înfăţişăm totul cu cea mai mare exactitate posibilă. Lucru nu întotdeauna uşor, căci adesea şi istoricul - aidoma unui bun detectiv - deduce din indicii mărunte povestea unor clădiri de mult dispărute sau evenimente din vremuri de demult. Tocmai de aceea se poate întâmpla ca, în cursul unor noi cercetări arheologice, să iasă la iveală lucruri care să modifice imaginea noastră despre trecutul Clujului. Dacă, de pildă, cartea aceasta s-ar fi scris acum douăzeci de ani, capitolele despre epoca romană, despre migraţia popoarelor sau despre venirea şi aşezarea maghiarilor ar fi arătat altfel, dat fiind faptul că în anii din urmă arheologii au făcut multe descoperiri noi şi importante.
Ceea ce ne-am dori este să te facem să cunoşti mai bine, să îndrăgeşti şi mai mult oraşul unde te-ai născut, în care trăieşti sau prin care tocmai te afli în trecere, unde ai descins pentru prima oară sau, pentru a nu ştiu câta oară, ai revenit. Din nenumăratele comori ale oraşului am ales acum pentru Tine câteva: oameni celebri, edificii importante, vechi străzi şi pieţe, întâmplări deosebite, invenţii şi descoperiri. Toate acestea împreună alcătuiesc ceea ce, cu mândrie numim, Oraşul Comoară sau ceva mai modest: Cluj. Cele de aici servesc, desigur, doar spre a trezi apetitul, fiindcă toate comorile oraşului n-ar încăpea nici într-o carte de zece ori mai groasă. Dar sperăm că după citirea cărţii despre Oraşul Comoară vei porni Tu singur în căutarea altor comori.
Pe parcursul lecturii, glosarul ţi-ar putea fi de ajutor. Cuvintele considerate mai dificile le-am scris înclinat, ca să ştii că le poţi găsi explicate în indicele de expresii şi nume de la sfârşit.
În numele colectivului care a realizat această carte îţi dorim să ai parte de o călătorie minunată în timp prin Oraşul Comoară. (
Redactorul)
A sorozat további kötetei
Hozzászólok